IMSP SR Ungheni
Arhivă noutăţi  Deschiderea secțiilor de Terapie și Chirurgie.

Deschiderea secțiilor de Terapie și Chirurgie.

 

Prim-ministrul Vlad FILAT a participat astăzi la inaugurarea Blocului secţiilor Chirurgie şi Terapie al Spitalului raional Ungheni renovat

 

La inaugurarea Blocului  central al Spitalului Raional Ungheni, după renovare, au participat ministrul Sănătăţii, Andrei USATÎI şi Directorul General al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Mircea BUGA.

Directorul Spitalului raional Ungheni, Lidia CRĂCIUN a menţionat că instituţia are 55 de ani, iar blocul central, care include secţiile chirurgie şi terapie, nu a beneficiat de o reparaţie capitală de mai bine de 23 de ani.

Proiectul de renovare a fost realizat cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova din mijloacele Fondului de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici al CNAM, fiind alocate 3 mil. 925 mii lei.

Totodată, a fost menţionat că,  în prezent, este în desfăşurare un alt proiect realizat la Spitalul raional Ungheni ce vizează chirurgia mini-invazivă, în valoare de 500 mii lei.

În cadrul instituţiei activează 655 de angajaţi, în ultima perioadă fiind angajaţi 10 medici şi 20 de asistenţi medicali tineri.

Ministrul Sănătăţii, Andrei USATÎI a opinat că evenimentul de astăzi confirmă corectitudinea direcţiei de activitate şi a politicilor promovate de Minister, orientate spre prestarea serviciilor medicale de calitate. De menţionat că Spitalul raional Ungheni deserveşte 117 mii de oameni din 60 de centre de sănătate din raion. Anual, în secţiile de terapie şi chirurgie reparate din Blocul central al SR Ungheni vor beneficia de servicii spitaliceşti de înaltă calitate 2 500 de pacienţi din raioanele Ungheni, Călăraşi şi Nisporeni. 

Vlad FILAT a menţionat că acest proiect a fost susţinut din start. Premierul a apreciat faptul că în Moldova există o viziune clară privind dezvoltarea sistemului de sănătate.

"Avem nevoie de infrastructură adecvată, tehnologii performante, medici calificaţi, care să presteze servicii medicale de calitate. Sînt încrezător că acţiunile de astăzi vor avea impact pozitiv asupra întregului sistem de sănătate din ţară", a declarat Prim-ministrul.