IMSP SR Ungheni
Arhivă noutăţi  Un nou centru comunitar de suport pentru pacienti cu tuberculoza

Un nou centru comunitar de suport pentru pacienti cu tuberculoza

 

 

tuberculoza, centrul, medici, paciențiÎn ziua de 8 septembrie, la Ungheni a fost deschis oficial, într-o atmosferă de sărbătoare, Centrul comunitar de suport pentru pacienţii cu tuberculoză.

Potrivit Lidiei Crăciun, directorul Spitalului raional Ungheni, centrul respectiv „are menirea de a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale pentru bolnavii de tuberculoză, astfel aducînd numai beneficii populaţiei, bolnavilor şi familiilor lor”. „Vom merge acolo unde sînt focare, vom merge să identificăm bolnavii, vom merge să-i supraveghem, să-i ajutăm. Vom fi acolo unde există probleme”, a accentuat dînsa.

De notat că insituţia respectivă a fost deschisă, graţie proiectului „Sporirea rolului pacientului şi a comunităţii în controlul tuberculozei”, implementat de Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (CPAS) şi finanţat de Fondul Global pentru combaterea HIVSIDA, a tuberculozei şi malariei. Este al zecelea centru deschis în acest an în Republica Moldova.

Valeriu Crudu, coordonatorul proiectului, a menţionat că selectarea oraşului Ungheni în vederea deschiderii aici a unui Centru comunitar pentru bolnavii de tuberculoză s-a datorat şi faptului că aici „există oameni de încredere şi o conducere cu care să poată conlucra”.

Atît vicepreşedintele raionului, Petru Langa, cît şi viceprimarul oraşului Ungheni, Dumitru Radu, au dat asigurări că se vor implica, fie direct, fie indirect, în soluţionarea eventualelor probleme, astfel ca lucrurile să se amelioreze. Pentru a fi funcţionale, spaţiile alocate Centrului comunitar au fost reparate, mobilate şi echipate cu aparataj performant. Mai mult ca atît, a fost repartizat şi un automobil nou-nouţ.

Potrivit Larisei Scorohodco, coordonatorul Centrului proaspăt deschis, la momentul actual, în raionul Ungheni sînt înregistrate 218 cazuri de tuberculoză. Sergiu Talmaci, medic epidemiolog la Centrul sănătate publică Ungheni, a menţionat că anual sînt înregistrate aproximativ 15 cazuri de deces de tuberculoză. „Contribuţia factorului medical în combaterea acestei maladii este de doar 15-20 %. În rest, trebuie să se implice comunitatea, căci tuberculoza este o boală socială”, a subliniat dînsul, exprimîndu-şi speranţa că, odată cu deschiderea acestui centru, toate verigile societăţii îşi vor uni eforturile pentru combaterea tuberculozei.

(Articol din Expresul.com)